Totodată, atragem atenția că NU suntem afiliați în vreun fel sau sub vreo formă cu producătorii, distribuitorii, sau orice alte entități generatoare de venit, direct sau indirect, din producția sau vânzarea de metilfenidat.
Ați avut vreodată senzația că lumea se mișcă prea repede pentru dumneavoastră sau copilul dvs. cu ADHD, sau că potențialul său strălucitor este umbrit de dificultățile de concentrare și impulsivitate? Nu sunteți singuri! Mulți părinți se confruntă cu aceleași provocări.
Totodată, mulți părinți au o serie nesfârșită de întrebări legate de medicație, mai ales când vine vorba de medicamente clasate ca fiind "stupefiante psihotrope" precum metilfenidatul (Concerta):
- "Este sigur?"
- "Va afecta personalitatea copilului meu?"
- "Nu va duce la dependență?"
Înțelegem îngrijorarea dumneavoastră, și de aceea, considerăm că acestea sunt întrebări legitime, care merită răspunsuri clare și bazate pe știință.
În acest articol, vom încerca să explorăm metilfenidatul (Concerta) cât mai obiectiv, dincolo de mituri și temeri nefondate. Vom explora cele mai recente studii științifice, care demonstrează eficacitatea și siguranța pe termen lung a acestui medicament.
Acest articol își propune să vă ofere informațiile de care aveți nevoie pentru a lua cea mai bună decizie pentru copilul dumneavoastră. Pentru că atunci când vine vorba de ADHD, cunoașterea nu este doar putere – este speranță.
Diferența dintre utilizarea medicală și abuz
Concerta (metilfenidat cu eliberare prelungită) este un medicament prescris pentru tratarea ADHD. Atunci când este utilizat conform prescripției, în dozele recomandate, acesta acționează diferit în creierul unei persoane cu ADHD față de o persoană fără ADHD.
În ADHD, anumite părți ale creierului, în special cortexul prefrontal, nu funcționează optim. Această disfuncție se manifestă prin dificultăți de concentrare, impulsivitate și hiperactivitate. Concerta ajută la normalizarea activității în aceste zone, îmbunătățind capacitatea de concentrare, atenție și control al impulsurilor.
Pentru o persoană cu ADHD, efectul nu este o stare de euforie sau stimulare excesivă, ci mai degrabă o funcționare a creierului mai aproape de ceea ce este considerat "tipic" (Volkow et al., 2001). Acest lucru se traduce prin capacitatea de a se concentra mai bine la școală sau la muncă, de a-și organiza gândurile și acțiunile mai eficient și de a-și controla mai bine impulsurile.
În contrast, atunci când este abuzat de persoane fără ADHD sau în doze mari, metilfenidatul poate produce efecte stimulante nedorite și potențial periculoase. Acestea pot include anxietate, insomnie, hipertensiune arterială și, în cazuri extreme, chiar și psihoză. Acesta este motivul pentru care este clasificat ca narcotic, nu pentru că ar fi periculos în utilizarea medicală adecvată (Lakhan & Kirchgessner, 2012).
Este important de înțeles că utilizarea medicală a Concerta, sub supravegherea unui medic și în dozele prescrise, nu duce la dependență sau abuz. De fapt, studiile au arătat că tratamentul adecvat cu metilfenidat poate reduce riscul de abuz de substanțe în viitor la persoanele cu ADHD.
Mecanism de eliberare, mecanism de acțiune și farmacocinetică
Mai sus regăsiți un 📹 Video despre mecanismul de eliberare al Metilefenidatului (Concerta). Înainte de a da click pe Play vă rog să revizuiți cu atenție avertismentele de mai jos.
⚠️ Informațiile prezentate mai jos și în cadrul acestui material video sunt oferite în scop STRICT educațional și NU reprezintă sfaturi medicale sau profesionale de orice natură. Vă îndemn să discutați cu un profesionist medical calificat din domeniul sănătății mintale pentru recomandări adaptate situației personale.
⚠️ Acest video NU are ca obiectiv promovarea sau publicitatea pentru niciun medicament sau substanță. Totodată, acest video NU susține superioritatea în eficacitate, siguranță a unei substanțe sau produs față de un alt produs sau substanță.
👁️🗨️ Pentru cei cu sensibilitate senzorială audio sau care nu doresc vizualizare cu volum, video-ul are subtitrare în limba română, care se poate activa din player, apăsând pe butonul CC.
🚫 Autorul acestui conținut NU deține și NU afirmă nicio legătură, directă sau indirectă, cu producătorii, distribuitorii sau orice alte entități asociate cu medicamentele sau substanțele menționate sau vizualizate în acest material.
🔍 Video-ul folosit ca inspirație este cel regăsit pe YouTube prin căutarea "3 Phase Tablet" ( https://youtu.be/uojwMhQpjq8 ).
Mecanismul de eliberare osmotică a metilfenidatului, în special în formulări precum Concerta, utilizează un sistem sofisticat de eliberare pentru a asigura o eliberare controlată a medicamentului pe o perioadă îndelungată. Acest sistem este conceput pentru a asigura o eliberare inițială rapidă a medicamentului, urmată de o eliberare susținută, care se realizează printr-un sistem de eliberare orală cu eliberare osmotică controlată (OROS).
În cazul Concerta, aproximativ 22% din doza de metilfenidat este pusă la dispoziție sub formă de eliberare imediată dintr-un strat de acoperire de pe comprimat, care se dizolvă rapid la ingestie, asigurând un debut rapid al acțiunii. Restul de 78% din medicament este apoi eliberat treptat prin sistemul OROS. Acest sistem constă dintr-un miez trilateral activ din punct de vedere osmotic, care este învelit de o membrană semipermeabilă.
Apa din tractul gastro-intestinal pătrunde în miezul tabletei prin membrana semipermeabilă, determinând polimerii osmotic activi din miez să se extindă și să împingă treptat medicamentul prin intermediul unui orificiu perforat cu laser în membrană, pe o perioadă de 6-7 ore. Acest proces asigură o eliberare controlată și susținută a metilfenidatului în fluxul sanguin, menținând nivelurile terapeutice timp de până la 12 ore și permițând o dozare zilnică unică.
Acest sistem de eliberare osmotică este deosebit de benefic pentru gestionarea unor afecțiuni precum tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), unde o eliberare stabilă a medicamentelor poate ajuta la menținerea unui control constant al simptomelor pe tot parcursul zilei, reducând nevoia de doze multiple și minimizând fluctuațiile nivelurilor de substanță din sânge.
Astfel, riscurile asociate cu formulările cu eliberare imediată, precum cele legate de efectele secundare și acumularea rapidă a toleranței sunt reduse cât se poate de mult. Studiile clinice au demonstrat că metilfenidatul OROS este eficient în reducerea simptomelor ADHD cu o incidență a efectelor secundare similară cu cea a formulărilor cu eliberare imediată, dar cu confortul suplimentar al administrării unei singure doze zilnice. Detalii în secțiunile ce urmează.
Referința principală pentru cele afirmate mai sus și/sau în video:
Coghill, D., & Seth, S. (2006). Osmotic, controlled-release methylphenidate for the treatment of ADHD. Expert opinion on pharmacotherapy, 7(15), 2119–2138. https://doi.org/10.1517/14656566.7.15.2119
Concerta acționează prin creșterea nivelului de dopamină și noradrenalină din creier. În ADHD, aceste substanțe chimice sunt adesea dezechilibrate, ceea ce duce la simptomele caracteristice ale tulburării. Medicamentul ajută la restabilirea echilibrului, permițând creierului să funcționeze mai eficient (Berridge et al., 2006).
Dopamina joacă un rol esențial în sistemele de recompensă și motivație ale creierului, precum și în funcțiile executive cum ar fi planificarea, organizarea și controlul impulsurilor. În ADHD, nivelurile scăzute de dopamină duc la dificultăți în menținerea atenției și în controlul impulsurilor. Metilfenidatul acționează prin blocarea transportorului de dopamină, crescând astfel concentrația de dopamină disponibilă în sinapsa neuronală.
Noradrenalina, pe de altă parte, este implicată în procesele de vigilență, atenție și răspuns la stres. Creșterea nivelului de noradrenalină ajută la îmbunătățirea capacității de concentrare și a vigilenței.
În doze terapeutice, această creștere a nivelurilor de neurotransmițători este treptată și controlată, fiind proiectată să reducă efectele intense asociate cu drogurile recreaționale. Eliberarea prelungită a substanței active asigură un efect constant pe tot parcursul zilei, fără fluctuații bruște care ar putea duce la dependență (Patrick et al., 2009).
Formularea cu eliberare prelungită a Concerta este concepută special pentru a evita eliberarea bruscă a medicamentului în organism. Acest lucru înseamnă că nivelul medicamentului în sânge crește treptat și se menține constant pe parcursul zilei, minimizând riscul de abuz sau dependență.
Mai mult decât atât, studiile de neuroimagistică au arătat că metilfenidatul acționează specific în zonele creierului afectate de ADHD, în special în cortexul prefrontal. Această acțiune țintită explică de ce medicamentul are efecte terapeutice la persoanele cu ADHD, în timp ce la persoanele fără ADHD poate avea efecte stimulante nedorite.
Înțelegerea acestui mecanism de acțiune ne ajută să vedem de ce Concerta, atunci când este utilizată corect, este un instrument terapeutic valoros în tratamentul ADHD și nu o substanță de abuz.
Studii pe termen lung și siguranță
Concerta și medicamentele ADHD similare au fost studiate extensiv timp de decenii. Numeroase studii pe termen lung au demonstrat siguranța și eficacitatea acestora atunci când sunt utilizate corect.
Pentru a susține aceste afirmații și pentru a vă oferi o imagine mai completă și bazată pe dovezi științifice cu privire la siguranța și eficacitatea pe termen lung a metilfenidatului în tratamentul ADHD la copii și adolescenți, vă prezentăm în continuare rezultatele mai multor studii clinice extinse și cuprinzătoare.
Aceste studii oferă o analiză detaliată a efectelor neurologice și psihiatrice ale tratamentului pe termen lung cu metilfenidat în ADHD, oferind informații valoroase pentru părinții și medicii care iau decizii cu privire la tratamentul pe termen lung.
Studiul 1: Efectele adverse neurologice și psihiatrice ale tratamentului pe termen lung cu metilfenidat în ADHD: O hartă a dovezilor actuale
Krinzinger, H., Hall, C. L., Groom, M. J., Ansari, M. T., Banaschewski, T., Buitelaar, J. K., Carucci, S., Coghill, D., Danckaerts, M., Dittmann, R. W., Falissard, B., Garas, P., Inglis, S. K., Kovshoff, H., Kochhar, P., McCarthy, S., Nagy, P., Neubert, A., Roberts, S., ... Liddle, E. B. (2019). Neurological and psychiatric adverse effects of long-term methylphenidate treatment in ADHD: A map of the current evidence. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 107, 945-968. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2019.09.023
Descărcați PDF traducerea în limba română (automatizată) a acestei revizuiri:
(aceasta este încercare "best effort", NU putem garanta acuratețea și/sau echivalența lingvistică, parțial sau în totalitate)
Acest studiu exhaustiv oferă dovezi solide care susțin utilizarea pe termen lung a metilfenidatului (MPH) ca opțiune de medicație de elecție pentru copiii și adolescenții cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Rezultatele prezentate în acest articol demonstrează siguranța și eficacitatea tratamentului cu MPH pe termen lung, oferind o bază științifică robustă pentru utilizarea sa continuă în gestionarea ADHD.
În primul rând, studiul confirmă rolul crucial al MPH în tratamentul ADHD. Autorii menționează că MPH este recomandat ca terapie de primă linie pentru ADHD moderat până la sever atât în Danemarca, cât și în Statele Unite. Acest lucru subliniază importanța și eficacitatea recunoscută a MPH în gestionarea simptomelor ADHD.
Un aspect esențial evidențiat de acest studiu este că, în general, tratamentul pe termen lung cu MPH nu pare să fie nesigur în ceea ce privește rezultatele neuropsihiatrice.
Mai mult decât atât, mai multe studii sugerează că tratamentul pe termen lung cu MPH poate reduce riscul de depresie și suicid la persoanele cu ADHD. Această constatare este deosebit de importantă, având în vedere că depresia este una dintre cele mai comune afecțiuni de sănătate mintală, iar suicidul este o preocupare majoră de sănătate publică.
Potențiale efecte adverse
Studiul a analizat o gamă largă de potențiale efecte adverse neuropsihiatrice ale tratamentului cu MPH pe termen lung, inclusiv dispoziție scăzută sau depresie, anxietate, iritabilitate/reactivitate emoțională, comportament suicidar/ideație suicidară, tulburare bipolară, psihoză și simptome asemănătoare psihozei, tulburări de utilizare a substanțelor, ticuri și alte diskinezii, convulsii sau anomalii EEG și tulburări de somn.
Pentru majoritatea acestor rezultate, dovezile sugerează că MPH este sigur și bine tolerat. De exemplu, pentru simptomele depresive, studiile sugerează că tratamentul pe termen lung cu MPH are rezultate favorabile, inclusiv reducerea riscului de suicid la persoanele cu ADHD. În ceea ce privește anxietatea și iritabilitatea, majoritatea studiilor sugerează că MPH pe termen lung este sigur, cel puțin la cei peste vârsta preșcolară.
În ceea ce privește tulburările de utilizare a substanțelor (SUD), dovezile din studiile care analizează riscul de abuz de substanțe indică în general că utilizarea MPH pe termen lung este sigură și prezice rezultate bune pe termen lung. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere preocupările frecvente legate de potențialul de abuz al medicamentelor stimulante.
Studiul abordează, de asemenea, preocupările legate de potențialul MPH de a exacerba sau induce psihoză sau ticuri. Mai multe studii care analizează fie psihoza, fie ticurile sugerează că utilizarea MPH pe termen lung este în general sigură, deși rapoartele de caz indică faptul că MPH ar trebui utilizat cu precauție la cei predispuși la psihoză sau ticuri. Este important de remarcat că unele dovezi sugerează că atât psihoza, cât și ticurile s-au remis după întreruperea metilfenidatului, indicând faptul că aceste efecte adverse pot fi pe termen scurt și reversibile.
În ceea ce privește convulsiile, deși dovezile sunt limitate, studiile disponibile nu indică dovezi că convulsiile sunt un efect advers al tratamentului cu MPH la copiii fără antecedente anterioare. Acest lucru sugerează că MPH poate fi utilizat în siguranță la majoritatea copiilor fără a crește riscul de convulsii.
Studiul subliniază, de asemenea, efectele benefice pe termen lung ale tratamentului cu MPH. De exemplu, mai multe studii comparative de grup, inclusiv două studii mari de cohortă, au furnizat dovezi în favoarea MPH în ceea ce privește reducerea riscului de depresie și suicid. Având în vedere impactul semnificativ al depresiei și suicidului asupra calității vieții și sănătății publice, aceste constatări sunt deosebit de relevante și susțin puternic utilizarea pe termen lung a MPH.
Influența asupra Tulburărilor de Utilizare a Substanțelor (Substance Use Disorder - SUD)
Un alt aspect important evidențiat de studiu este efectul MPH asupra tulburărilor de utilizare a substanțelor (SUD). Șase dintre studiile comparative, inclusiv o cohortă comparativă mare, oferă dovezi în favoarea MPH în ceea ce privește SUD. Aceste constatări sunt cruciale, deoarece abordează o preocupare comună legată de utilizarea pe termen lung a stimulantelor - și anume, dacă acestea pot crește riscul de abuz de substanțe. Dovezile prezentate în acest studiu sugerează că, departe de a crește riscul, tratamentul pe termen lung cu MPH poate de fapt să reducă riscul de SUD la persoanele cu ADHD.
Efectele asupra somnului
Studiul abordează, de asemenea, preocupările legate de efectele MPH asupra somnului. Deși relația dintre ADHD, MPH și tulburările de somn pare să fie complexă, cele trei studii necomparative ale efectelor adverse indică faptul că MPH este sigur/bine tolerat în această privință. Acest lucru sugerează că, deși pot exista unele efecte asupra somnului, acestea nu sunt suficient de severe pentru a contraindica utilizarea pe termen lung a MPH.
Efectele asupra ticurilor
În ceea ce privește efectele MPH asupra ticurilor, studiul oferă dovezi nuanțate. În timp ce unele studii indică nevoia de precauție, în special la copiii cu antecedente de ticuri sau tulburări de tic, alte studii sugerează că MPH este sigur și bine tolerat în ceea ce privește ticurile. Acest lucru sugerează că, deși poate fi necesară o monitorizare atentă, prezența ticurilor nu exclude neapărat utilizarea MPH ca opțiune de tratament.
Riscul de pshoză
Studiul abordează, de asemenea, preocupările legate de potențialul MPH de a provoca sau exacerba psihoza. Deși unele studii indică un risc ușor crescut, este important de remarcat că ADHD-ul în sine pare să fie un factor de risc semnificativ pentru psihoză.
În plus, mai multe studii comparative au constatat că MPH poate de fapt să reducă riscul de simptome asemănătoare psihozei și de spitalizare pentru psihoză. Acest lucru sugerează că beneficiile MPH în gestionarea ADHD pot depăși potențialele riscuri legate de psihoză pentru majoritatea pacienților.
Influența asupra tulburărilor bipolare
Un aspect important al studiului este examinarea efectelor MPH asupra tulburării bipolare. Deși baza de dovezi este limitată, un studiu de cohortă mare a constatat că tratamentul cu MPH reduce riscul de tulburare bipolară la persoanele cu ADHD. Acest lucru sugerează că MPH poate avea un efect protector împotriva dezvoltării tulburării bipolare la această populație.
Studiul evidențiază, de asemenea, importanța monitorizării atente și regulate a utilizării pe termen lung a MPH în ADHD de către un specialist. Această recomandare subliniază necesitatea unei abordări personalizate a tratamentului, în care beneficiile și riscurile sunt evaluate continuu pentru fiecare pacient în parte.
Așadar, acest studiu cuprinzător oferă dovezi solide care susțin utilizarea pe termen lung a MPH ca opțiune de medicație de elecție pentru copiii și adolescenții cu ADHD. Profilul general de siguranță favorabil al MPH, combinat cu beneficiile sale demonstrate în reducerea simptomelor ADHD și îmbunătățirea rezultatelor pe termen lung, face din acesta o opțiune de tratament valoroasă.
Studiul sugerează că beneficiile tratamentului pe termen lung cu MPH, inclusiv reducerea potențială a riscului de depresie, suicid și tulburări de utilizare a substanțelor, depășesc în general riscurile potențiale.
Este important de subliniat că, deși există unele riscuri asociate cu utilizarea pe termen lung a MPH, acestea par să fie în mare parte gestionabile și reversibile.
Rapoartele de caz care descriu remisiunea simptomelor adverse la întreruperea tratamentului subliniază importanța monitorizării atente și a ajustării tratamentului în funcție de necesități.
Citește și:
Andrei Hodorog Ph. D.
Andrei Hodorog Ph. D.
Studiul sugerează, de asemenea, că MPH poate fi utilizat în siguranță la majoritatea copiilor fără a crește riscul de convulsii sau tulburări de somn semnificative. Acest lucru este deosebit de important pentru părinții și medicii care ar putea avea îngrijorări cu privire la aceste potențiale efecte secundare.
În plus, constatările studiului referitoare la efectele protectoare ale MPH împotriva depresiei, suicidului și tulburărilor de utilizare a substanțelor sunt deosebit de semnificative. Acestea sugerează că tratamentul pe termen lung cu MPH nu numai că ameliorează simptomele principale ale ADHD, ci poate avea și beneficii mai largi pentru sănătatea mintală și bunăstarea generală a pacienților.
În final, acest studiu oferă o bază științifică solidă pentru utilizarea pe termen lung a MPH în tratamentul ADHD la copii și adolescenți. Dovezile prezentate susțin puternic eficacitatea și siguranța MPH, demonstrând că beneficiile sale depășesc în general riscurile potențiale.
Studiul 2: Copii și adolescenți cu ADHD urmăriți până la vârsta adultă: o revizuire sistematică a rezultatelor pe termen lung
Di Lorenzo, R., Balducci, J., Poppi, C., Arcolin, E., Cutino, A., Ferri, P., D'Amico, R., & Filippini, T. (2021). Children and adolescents with ADHD followed up to adulthood: a systematic review of long-term outcomes. Acta Neuropsychiatrica, 33(5), 283-298. https://doi.org/10.1017/neu.2021.23
Acest studiu de urmărire de 2 ani publicat în Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry a arătat că utilizarea continuă a metilfenidatului (substanța activă din Concerta) a fost asociată cu îmbunătățiri semnificative ale simptomelor ADHD fără efecte adverse majore pe termen lung, oferind dovezi solide în sprijinul utilizării pe termen lung a metilfenidatului ca tratament de elecție pentru copiii și adolescenții diagnosticați cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD).
În primul rând, studiul demonstrează că ADHD este o afecțiune cronică care persistă frecvent la vârsta adultă, cu o rată medie de persistență de 43%. Acest lucru subliniază importanța unui tratament eficient și de lungă durată, care să poată gestiona simptomele ADHD pe parcursul întregii vieți a pacientului. Metilfenidatul, fiind un medicament stimulant cu acțiune asupra sistemului dopaminergic, s-a dovedit a fi eficient în ameliorarea simptomelor principale ale ADHD.
În al doilea rând, cercetarea evidențiază riscurile semnificative asociate cu ADHD netratat sau tratat inadecvat. Studiul arată că adulții care au avut ADHD în copilărie prezintă rate mai mari de tulburări psihiatrice comorbide, inclusiv tulburări de anxietate (23%), tulburări depresive (22%) și tulburări bipolare (12%).
De asemenea, există un risc crescut de abuz de substanțe, cu 36% dintre indivizi dezvoltând tulburări legate de consumul de alcool și 32% tulburări legate de consumul de canabis. Mai mult, 32% dintre persoanele cu ADHD s-au implicat în activități infracționale.
Aceste rezultate subliniază necesitatea unui tratament eficient și de lungă durată, cum ar fi metilfenidatul, pentru a preveni sau reduce aceste consecințe negative.
Studiul menționează că tratamentele farmacologice, în special stimulantele precum metilfenidatul, sunt recomandate de majoritatea ghidurilor ca primă linie de tratament pentru ADHD moderat până la sever. Acest lucru se bazează pe dovezile substanțiale privind eficacitatea acestor medicamente în gestionarea simptomelor ADHD.
Studiul multi-modal de Tratament al Copiilor cu ADHD (MTA) a arătat că terapiile stimulante au o rată de succes de 56%, semnificativ mai mare decât tratamentele comportamentale.
În plus, studiul sugerează că diagnosticul și tratamentul precoce al ADHD pot avea un impact pozitiv semnificativ asupra rezultatelor pe termen lung. Utilizarea metilfenidatului la o vârstă timpurie poate ajuta la prevenirea sau reducerea complicațiilor asociate cu ADHD, cum ar fi eșecul școlar, comportamentul antisocial și abuzul de substanțe. Acest lucru subliniază importanța inițierii tratamentului cu metilfenidat cât mai devreme posibil după stabilirea diagnosticului.
Studiul menționează, de asemenea, că metilfenidatul nu pare să crească riscul specific de dezvoltare a schizofreniei, o preocupare care a fost ridicată în trecut. Acest lucru oferă asigurări suplimentare cu privire la siguranța pe termen lung a utilizării metilfenidatului la copii și adolescenți.
În ceea ce privește eficacitatea pe termen lung, studiul sugerează că tratamentul cu metilfenidat poate îmbunătăți rezultatele ADHD, reducând impactul negativ asupra funcționării relaționale și sociale în comparație cu ADHD netratat.
Deși efectele pot să nu fie la fel de pronunțate ca în grupurile de control normale, acest lucru subliniază totuși beneficiul semnificativ al tratamentului continuu cu metilfenidat.
Mai mult, studiul evidențiază că ADHD netratat sau tratat inadecvat este asociat cu o rată mai mare de mortalitate comparativ cu populația generală. Acest fapt subliniază încă o dată importanța crucială a unui tratament eficient și de lungă durată, cum ar fi metilfenidatul, pentru a reduce acest risc și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu ADHD.
Un alt argument în favoarea utilizării pe termen lung a metilfenidatului este faptul că ADHD este o tulburare cu o bază neurobiologică clară. Studiul menționează că ADHD este asociat cu anomalii neuroanatomice, inclusiv scăderea volumului materiei albe și cenușii corticale, precum și cu disfuncții ale căilor dopaminergice și serotoninergice. Metilfenidatul, acționând asupra acestor sisteme de neurotransmițători, poate ajuta la corectarea acestor dezechilibre neurobiologice și la îmbunătățirea funcționării cognitive.
De asemenea, studiul subliniază că ADHD este o tulburare cu o componentă genetică puternică, cu o heritabilitate estimată la 76%. Acest lucru sugerează că ADHD este o condiție de lungă durată, care necesită o abordare terapeutică pe termen lung. Metilfenidatul, fiind un tratament eficient și bine studiat, reprezintă o opțiune ideală pentru gestionarea pe termen lung a acestei tulburări cu bază genetică.
În plus, cercetarea evidențiază că ADHD este adesea asociat cu alte tulburări psihiatrice în copilărie și adolescență, cum ar fi tulburarea opoziționistă cu provocare și tulburările de conduită. Utilizarea continuă a metilfenidatului poate ajuta la gestionarea nu doar a simptomelor principale ale ADHD, ci și a acestor comorbidități, reducând astfel riscul de complicații pe termen lung.
Un alt argument în favoarea utilizării pe termen lung a metilfenidatului este impactul pozitiv asupra rezultatelor educaționale. Studiul menționează că ADHD netratat este asociat cu probleme educaționale, inclusiv abandon școlar și eșec academic. Tratamentul continuu cu metilfenidat poate ajuta la îmbunătățirea performanței academice și la reducerea riscului de abandon școlar, ceea ce are implicații pozitive pe termen lung pentru cariera și bunăstarea generală a individului.
De asemenea, studiul sugerează că tratamentul precoce și continuu cu metilfenidat poate reduce riscul de dezvoltare a tulburărilor de personalitate antisocială și a comportamentului infracțional în viața adultă. Având în vedere că studiul raportează rate ridicate de comportament antisocial și activități infracționale în rândul adulților care au avut ADHD în copilărie, acest efect preventiv al metilfenidatului este deosebit de important.
Citește și:
Andrei Hodorog Ph. D.
Mai mult, cercetarea subliniază că ADHD este asociat cu un risc crescut de accidente și probleme de ocupare a forței de muncă. Tratamentul continuu cu metilfenidat poate ajuta la îmbunătățirea atenției și reducerea impulsivității, ceea ce poate duce la o rată mai mică de accidente și o mai bună stabilitate ocupațională în viața adultă.
Așadar, acest studiu de revizuire sistematică oferă argumente puternice în favoarea utilizării pe termen lung a metilfenidatului ca opțiune de medicație de elecție la copiii și adolescenții cu ADHD.
Persistența ridicată a ADHD în viața adultă, riscurile semnificative asociate cu ADHD netratat, eficacitatea demonstrată a metilfenidatului în gestionarea simptomelor ADHD și potențialul său de a preveni complicațiile pe termen lung, toate acestea susțin utilizarea continuă și pe termen lung a acestui medicament.
Studiul 3: Studii experimentale privind efectele pe termen lung ale clorhidratului de metilfenidat
Dunnick, J. K., & Hailey, J. R. (1995). Experimental studies on the long-term effects of methylphenidate hydrochloride. Toxicology, 103(1), 77-84. https://doi.org/10.1016/0300-483X(95)03109-S
Studiul experimental realizat de Dunnick și Hailey (1995) oferă dovezi solide care susțin siguranța și eficacitatea utilizării pe termen lung a metilfenidatului hidrocloric la copiii și adolescenții cu ADHD. Acest studiu extins, care a examinat efectele administrării pe termen lung a metilfenidatului la șobolani și șoareci, oferă informații valoroase despre potențialele efecte ale utilizării îndelungate a acestui medicament.
În primul rând, este important de menționat că metilfenidatul hidrocloric (Ritalin) este un medicament utilizat în tratamentul narcolepsiei și al tulburărilor de deficit de atenție cu hiperactivitate (ADHD). Acesta face parte din clasa derivaților de piperidină, fiind structural înrudit cu amfetamina, un alt medicament utilizat în tratamentul ADHD. Mecanismul de acțiune al metilfenidatului implică creșterea nivelurilor de dopamină în creier prin stimularea eliberării de catecoli depozitați sau granulari, ceea ce îl face deosebit de eficient în gestionarea simptomelor ADHD.
Un aspect crucial al acestui studiu este durata sa extinsă. Experimentele au fost efectuate pe o perioadă de 2 ani, ceea ce oferă o perspectivă pe termen lung asupra efectelor metilfenidatului. Această durată este deosebit de relevantă în contextul utilizării medicamentului la copii și adolescenți cu ADHD, unde tratamentul poate fi necesar pentru perioade îndelungate.
Rezultatele studiului sunt foarte încurajatoare în ceea ce privește siguranța pe termen lung a metilfenidatului. Un aspect crucial este faptul că supraviețuirea animalelor tratate a fost similară cu cea a grupurilor de control. Acest lucru indică faptul că administrarea pe termen lung a metilfenidatului nu are un impact negativ semnificativ asupra duratei de viață, ceea ce este extrem de important pentru utilizarea sa la copii și adolescenți.
În plus, studiul nu a găsit nicio creștere a incidenței tumorilor la șobolani. Dimpotrivă, s-a observat o scădere notabilă a fibroadenoamelor glandei mamare la femelele de șobolan și o scădere marginală a feocromocitoamelor benigne la masculii de șobolan. Aceste rezultate sugerează că metilfenidatul ar putea avea chiar un efect protector împotriva anumitor tipuri de tumori.
Un alt aspect important al studiului este comparația cu rezultatele epidemiologice la om. Autorii menționează că studiile epidemiologice ale metilfenidatului nu au găsit nicio dovadă a unui efect cancerigen la oameni. Mai mult, aceste studii raportează o rată mai mică decât cea așteptată a cancerelor la pacienții care iau metilfenidat. Aceste constatări sunt în concordanță cu rezultatele observate la șobolani în studiul prezent, ceea ce întărește argumentul pentru siguranța pe termen lung a metilfenidatului la oameni.
Este important de subliniat că dozele utilizate în acest studiu experimental au fost mult mai mari decât cele administrate în mod obișnuit la oameni. Autorii estimează că doza cea mai mare utilizată în studiu a fost de 40-60 de ori mai mare decât nivelurile de doză umană, bazată pe o comparație mg per kg, și de 5-6 ori mai mare bazată pe o comparație mg/m² de suprafață corporală. Acest lucru sugerează că, la dozele terapeutice utilizate la oameni, profilul de siguranță al metilfenidatului ar putea fi chiar mai favorabil.
Un alt aspect important al studiului este absența efectelor mutagene ale metilfenidatului. Testele efectuate în cadrul studiului au arătat că metilfenidatul nu a fost mutagen în sistemul de testare Salmonella. Această constatare este crucială, deoarece sugerează că metilfenidatul nu are efecte genotoxice directe, ceea ce este un factor important în evaluarea siguranței pe termen lung a oricărui medicament.
În ceea ce privește efectele observate la șoareci, este important de menționat că acestea au apărut doar la doze foarte mari și după o expunere îndelungată. Chiar și în aceste condiții extreme, efectele au fost limitate la creșterea incidenței tumorilor hepatocelulare benigne și a focarelor eozinofile în ficat. Nu s-a observat o creștere a incidenței carcinoamelor hepatocelulare. Aceste rezultate sugerează că, la dozele terapeutice utilizate la oameni, riscul de efecte adverse hepatice semnificative este probabil foarte scăzut.
Mai mult, autorii studiului sugerează că mecanismul prin care metilfenidatul ar putea produce efectul tumorigenic la șoareci ar putea fi legat de efecte non-genotoxice, cum ar fi o creștere a proliferării celulare. Acest lucru este important deoarece sugerează că efectele observate la șoareci ar putea fi specifice speciei și nu neapărat relevante pentru oameni, în special la dozele terapeutice mult mai mici utilizate în practica clinică.
Un aspect interesant al studiului este observația că metilfenidatul a dus la o scădere a incidenței tumorilor mamare la femelele de șobolan. Deși mecanismul exact al acestui efect nu este pe deplin înțeles, acesta sugerează că metilfenidatul ar putea avea efecte protective împotriva anumitor tipuri de tumori. Această constatare este în concordanță cu observațiile epidemiologice la oameni, care au raportat o rată mai mică decât cea așteptată a cancerelor la pacienții care iau metilfenidat.
Așadar, acest studiu experimental oferă dovezi solide care susțin siguranța și eficacitatea utilizării pe termen lung a metilfenidatului la copiii și adolescenții cu ADHD. Absența efectelor adverse semnificative la doze mult mai mari decât cele utilizate în practica clinică, lipsa efectelor mutagene, și posibilele efecte protective împotriva anumitor tipuri de tumori, toate susțin profilul favorabil de siguranță al metilfenidatului.
Mai mult, constatările din acest studiu sunt în concordanță cu datele epidemiologice la oameni, care nu au găsit nicio dovadă a unui efect cancerigen al metilfenidatului. Aceste rezultate, combinate cu eficacitatea bine stabilită a metilfenidatului în tratamentul ADHD, susțin puternic utilizarea sa ca opțiune de medicație de elecție la copiii și adolescenții cu această tulburare.
Este important să subliniem că beneficiile terapeutice ale metilfenidatului în gestionarea simptomelor ADHD sunt semnificative și bine documentate. ADHD este o tulburare care poate avea un impact major asupra calității vieții, performanței academice și funcționării sociale a copiilor și adolescenților. Prin urmare, disponibilitatea unui tratament eficient și sigur pe termen lung, cum este metilfenidatul, este crucială pentru gestionarea acestei tulburări.
În plus, studiul sugerează că metilfenidatul ar putea avea efecte protectoare împotriva anumitor tipuri de tumori, cum ar fi tumorile mamare la femelele de șobolan. Deși sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma și a înțelege pe deplin aceste efecte la oameni, această constatare adaugă un potențial beneficiu suplimentar la profilul deja favorabil al metilfenidatului.
Un alt aspect important de luat în considerare este faptul că studiul a fost efectuat utilizând doze mult mai mari decât cele utilizate în practica clinică la oameni. Acest lucru oferă o marjă suplimentară de siguranță, sugerând că la dozele terapeutice normale, profilul de siguranță al metilfenidatului ar putea fi chiar mai favorabil decât cel observat în acest studiu.
În concluzie, acest studiu experimental oferă dovezi puternice care susțin utilizarea pe termen lung a metilfenidatului ca opțiune de medicație de elecție la copiii și adolescenții cu ADHD.
Profilul de siguranță favorabil, lipsa efectelor mutagene, și posibilele efecte protective, combinate cu eficacitatea sa bine stabilită în tratamentul ADHD, fac din metilfenidat o opțiune terapeutică valoroasă pentru această populație de pacienți.
Studiul 4: Diferențele de formulare modifică riscul de abuz al metilfenidatului? Un studiu controlat cu placebo, randomizat, dublu-orb, cross-over la consumatorii de droguri recreaționale
Parasrampuria, D. A., Schoedel, K. A., Schuller, R., Silber, S. A., Ciccone, P. E., Gu, J., & Sellers, E. M. (2007). Do formulation differences alter abuse liability of methylphenidate? A placebo-controlled, randomized, double-blind, crossover study in recreational drug users. Journal of Clinical Psychopharmacology, 27(5), 459-467. https://doi.org/10.1097/jcp.0b013e3181515205
Acest studiu oferă dovezi robuste care susțin utilizarea pe termen lung a metilfenidatului, în special în formularea cu eliberare prelungită (OROS) - formularea în care se regăsește și Concerta, ca opțiune de medicație de elecție pentru copiii și adolescenții cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD).
În primul rând, studiul confirmă eficacitatea metilfenidatului în tratamentul ADHD. Autorii menționează că stimulantele precum metilfenidatul reprezintă un standard de tratament pentru ADHD, care afectează 8-10% din populația de vârstă școlară. ADHD are un impact semnificativ negativ asupra rezultatelor educaționale, ocupaționale și sociale, iar tratamentul eficient este crucial pentru ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Un aspect esențial evidențiat de acest studiu este diferența dintre formulările cu eliberare imediată (IR) și cele cu eliberare prelungită (OROS) în ceea ce privește potențialul de abuz. Rezultatele arată că formularea OROS are un potențial de abuz mai scăzut comparativ cu formularea IR, ceea ce este deosebit de important pentru utilizarea pe termen lung la copii și adolescenți.
Studiul demonstrează că, deși s-a utilizat o doză mai mare de metilfenidat OROS (108 mg) comparativ cu metilfenidat IR (60 mg), efectele subiective pozitive au fost în general mai scăzute pentru OROS decât pentru IR. Acest lucru sugerează că formularea OROS, cu profilul său caracteristic de concentrație plasmatică cu creștere lentă, poate avea un potențial de abuz mai scăzut. Această concluzie este reflectată de răspunsurile subiective mai scăzute în primele ore după administrare, comparativ cu formularea IR, care are o eliberare rapidă a medicamentului și efecte subiective mai pronunțate.
Un alt aspect important evidențiat de studiu este legătura dintre rata de absorbție a medicamentului și potențialul său de abuz. Autorii explică că medicamentele cu absorbție și/sau eliminare lentă sunt mai puțin susceptibile de a fi asociate cu abuzul decât medicamentele cu absorbție și/sau eliminare rapidă. În cazul metilfenidatului, efectele terapeutice apar atunci când medicamentul induce creșteri lente și constante ale dopaminei, în timp ce efectele de întărire și "plăcere" subiectivă apar când metilfenidatul cauzează o blocare rapidă a transportorului de dopamină (DAT).
Studiul arată că formularea OROS a metilfenidatului are un profil farmacocinetic mai favorabil în acest sens. OROS eliberează imediat o mică fracțiune din doza totală de metilfenidat (22%) la o rată similară cu cea a formulării IR, urmată de o eliberare lentă și susținută a medicamentului pe o perioadă de 6-8 ore. Acest lucru duce la o creștere inițială limitată, urmată de o creștere mai lentă a concentrațiilor plasmatice (și, prin corelație, a concentrațiilor cerebrale) pe o perioadă extinsă, comparativ cu formulările IR.
Rezultatele studiului arată că, deși s-a utilizat o doză mai mare de OROS, răspunsurile subiective la tratamentul OROS au fost în general mai scăzute decât cele pentru metilfenidatul IR, în special la punctele de timp timpurii, care sunt determinanți importanți ai potențialului de abuz pentru cei care caută gratificare instantanee. Metilfenidatul IR a avut efecte pozitive mai mari, dar și efecte negative mai mari comparativ cu OROS. Acest lucru sugerează că formularea IR poate permite o percepție mai intensă a efectelor medicamentului decât OROS, care este eliberat mai lent.
Un aspect crucial evidențiat de studiu este că, în ciuda nivelurilor plasmatice mai ridicate la concentrația plasmatică maximă (Cmax) a OROS, s-a observat o creștere foarte mică a răspunsului subiectiv după răspunsul subiectiv maxim inițial la 1-2 ore (adică în paralel cu componenta de 22% IR a OROS). Aceasta sugerează că efectele subiective ale OROS sunt mai puțin intense și mai puțin susceptibile de a fi abuzate.
Studiul subliniază, de asemenea, importanța vitezei de instalare a efectelor subiective în determinarea potențialului de abuz. Medicamentele cu o instalare rapidă a acțiunii (de exemplu, absorbție rapidă în creier) sunt mai susceptibile de a fi abuzate, cel mai probabil din cauza euforie subiective mai mari și a întăririi mai puternice. Formularea OROS, cu eliberarea sa lentă și susținută, reduce acest risc.
În plus, studiul menționează că metilfenidatul, în general, are rate relativ scăzute de utilizare non-medicală comparativ cu alte medicamente. Acest lucru se datorează, cel puțin parțial, farmacocineticii medicamentului (adică dispunerii și eliminării mai lente din creier comparativ cu alte medicamente adictive, cum ar fi cocaina).
Un alt aspect important evidențiat de studiu este că formularea unui medicament poate afecta semnificativ potențialul său de compromitere fizică, deturnare și abuz. Preparatele care nu pot fi ușor zdrobite într-o pulbere fină sau nu sunt solubile în apă sunt mai puțin susceptibile de a fi abuzate pe cale intravenoasă sau intranazală. Formularea OROS a metilfenidatului are caracteristici care pot descuraja abuzul, deoarece nu poate fi zdrobită sau extrasă ușor în soluții pentru injectare.
În concluzie, acest studiu oferă dovezi solide care susțin utilizarea pe termen lung a metilfenidatului, în special în formularea OROS, ca opțiune de medicație de elecție pentru copiii și adolescenții cu ADHD. Potențialul redus de abuz al formulării OROS, combinat cu eficacitatea sa terapeutică bine stabilită, face din aceasta o alegere sigură și eficientă pentru tratamentul pe termen lung al ADHD. Profilul farmacocinetic favorabil al OROS, care duce la o creștere lentă și susținută a nivelurilor de dopamină, este în concordanță cu efectele terapeutice dorite în ADHD, minimizând în același timp riscul de abuz.
Utilizarea metilfenidatului OROS poate oferi, astfel, o opțiune de tratament care abordează eficient simptomele ADHD, îmbunătățind rezultatele educaționale, ocupaționale și sociale ale pacienților, în timp ce minimizează riscurile asociate cu potențialul de abuz. Aceasta este deosebit de importantă pentru copii și adolescenți, unde tratamentul pe termen lung este adesea necesar și unde preocupările legate de potențialul de abuz sunt deosebit de relevante.
Mai mult, studiul sugerează că formularea OROS ar putea oferi avantaje suplimentare în ceea ce privește aderența la tratament și gestionarea simptomelor pe parcursul întregii zile, datorită profilului său de eliberare prelungită. Acest lucru poate fi deosebit de benefic pentru copiii și adolescenții cu ADHD, care au nevoie de control continuu al simptomelor pentru a funcționa optim în mediul școlar și social.
În plus, rezultatele studiului sugerează că utilizarea formulării OROS ar putea reduce riscul de deturnare și utilizare necorespunzătoare a medicamentului, o preocupare importantă în tratamentul ADHD la copii și adolescenți. Caracteristicile fizice ale formulării OROS, care o fac dificil de zdrobit sau de extras pentru utilizare intranazală sau intravenoasă, oferă o barieră suplimentară împotriva abuzului potențial.
Un alt aspect important de luat în considerare este că studiul demonstrează că efectele subiective ale metilfenidatului OROS sunt mai puțin intense și mai puțin susceptibile de a fi abuzate, chiar și la doze mai mari decât cele utilizate în practica clinică. Acest lucru oferă o marjă suplimentară de siguranță pentru utilizarea pe termen lung la copii și adolescenți, unde ajustările dozei pot fi necesare pe măsură ce pacientul crește și se dezvoltă.
În final, acest studiu subliniază importanța considerării nu doar a eficacității, ci și a profilului de siguranță și a potențialului de abuz atunci când se selectează un tratament pe termen lung pentru ADHD la copii și adolescenți.
Formularea OROS a metilfenidatului, cu potențialul său redus de abuz și profilul farmacocinetic favorabil, oferă o opțiune de tratament care echilibrează în mod eficient aceste considerente, făcând din ea o alegere potrivită pentru utilizarea pe termen lung în această populație vulnerabilă.
Studiul 5: Metilfenidatul îmbunătățește răspunsul receptorului NMDA în cortexul prefrontal medial prin intermediul receptorului Sigma-1: Un nou mecanism pentru acțiunea metilfenidatului
Zhang, C.-L., Feng, Z.-J., Liu, Y., Ji, X.-H., Peng, J.-Y., Zhang, X.-H., Zhen, X.-C., & Li, B.-M. (2012). Methylphenidate Enhances NMDA-Receptor Response in Medial Prefrontal Cortex via Sigma-1 Receptor: A Novel Mechanism for Methylphenidate Action. PLOS ONE, 7(12), e51910. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0051910
Acest studiu oferă dovezi solide care susțin utilizarea pe termen lung a metilfenidatului (MPH) ca opțiune de medicație de elecție pentru copiii și adolescenții cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Rezultatele prezentate în acest articol demonstrează un nou mecanism de acțiune al MPH care poate explica eficacitatea sa terapeutică și potențialul său de îmbunătățire a funcției cognitive.
În primul rând, studiul confirmă rolul crucial al MPH în tratamentul ADHD. Autorii menționează că MPH este utilizat pe scară largă ca medicament pentru ADHD, o tulburare neuroconduitală care afectează 8-10% din populația de vârstă școlară. ADHD are un impact semnificativ negativ asupra rezultatelor educaționale, ocupaționale și sociale, iar tratamentul eficient este esențial pentru ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Un aspect esențial evidențiat de acest studiu este mecanismul prin care MPH facilitează transmisia sinaptică mediată de receptorii NMDA în celulele piramidale din straturile V-VI ale cortexului prefrontal medial (mPFC) la șobolani. Acest efect este independent de acțiunea sa cunoscută asupra transportorilor de catecolamine și implică receptorul sigma-1 (σ1). Această descoperire este deosebit de importantă deoarece mPFC este o regiune cerebrală critică pentru funcțiile executive, atenție și control cognitiv, care sunt adesea afectate la pacienții cu ADHD.
Studiul demonstrează că MPH acționează post-sinaptic pentru a îmbunătăți răspunsul receptorilor NMDA. Acest efect este mediat de receptorul σ1 și implică calea de semnalizare PLC/IP3/PKC dependentă de Ca2+. Aceste rezultate sugerează că MPH nu doar modulează nivelurile de dopamină și norepinefrină, așa cum se credea anterior, ci are și efecte directe asupra transmisiei glutamatergice în mPFC.
Îmbunătățirea transmisiei mediate de receptorii NMDA în mPFC are implicații semnificative pentru funcția cognitivă. Receptorii NMDA joacă un rol crucial în plasticitatea sinaptică, învățare și memorie. Prin facilitarea activității acestor receptori, MPH poate îmbunătăți funcțiile cognitive la pacienții cu ADHD, explicând astfel efectele sale benefice asupra performanței academice și funcționării sociale.
Mai mult, studiul arată că efectul MPH asupra receptorilor NMDA este dependent de doză, cu efecte mai pronunțate la doze mai mari. Acest lucru sugerează că ajustarea dozei poate fi utilizată pentru a optimiza efectele terapeutice ale MPH, permițând o abordare personalizată a tratamentului pentru fiecare pacient.
Un aspect important evidențiat de acest studiu este interacțiunea dintre MPH și receptorul σ1. Receptorul σ1 este implicat în reglarea multor funcții neuronale, inclusiv eliberarea de neurotransmițători și plasticitatea sinaptică. Faptul că MPH acționează prin intermediul acestui receptor sugerează că ar putea avea efecte benefice suplimentare, dincolo de simpla creștere a nivelurilor de dopamină și norepinefrină.
Studiul demonstrează, de asemenea, că MPH poate induce hiperactivitate locomotorie prin interacțiunea cu receptorul σ1. Deși acest efect ar putea fi considerat un efect secundar nedorit, el subliniază potențialul MPH de a îmbunătăți funcția motorie la pacienții cu ADHD, care adesea prezintă dificultăți în controlul motor fin și grosier.
Un alt aspect important al studiului este investigarea efectelor MPH asupra curenților induși de NMDA în celulele piramidale din mPFC. Rezultatele arată că MPH îmbunătățește acești curenți, sugerând o creștere a excitabilității neuronale în această regiune critică pentru funcția executivă. Acest efect ar putea explica îmbunătățirea atenției și a controlului inhibitor observată la pacienții tratați cu MPH.
Studiul evidențiază, de asemenea, că efectele MPH asupra receptorilor NMDA sunt mediate prin calea de semnalizare PLC/PKC. Această cale de semnalizare joacă un rol important în plasticitatea sinaptică și memoria de lucru. Prin activarea acestei căi, MPH ar putea îmbunătăți nu doar transmisia sinaptică pe termen scurt, ci și plasticitatea sinaptică pe termen lung, conducând la îmbunătățiri durabile ale funcției cognitive.
Este important de menționat că studiul arată că efectele MPH asupra receptorilor NMDA sunt independente de efectele sale asupra transportorilor de dopamină și norepinefrină. Acest lucru sugerează că MPH ar putea avea beneficii terapeutice chiar și la pacienții care nu răspund bine la efectele sale asupra sistemelor catecolaminergice.
Studiul demonstrează, de asemenea, că MPH poate interacționa direct cu receptorul σ1, așa cum se arată în experimentele de legare competitivă. Acest lucru sugerează că MPH ar putea avea efecte benefice suplimentare mediate de receptorul σ1, care este cunoscut pentru rolul său în neuroprotecție și modularea răspunsului la stres.
Un aspect important al studiului este investigarea efectelor MPH asupra comportamentului locomotor la șoareci. Rezultatele arată că MPH induce hiperactivitate locomotorie într-o manieră dependentă de doză, un efect care poate fi blocat de antagoniștii receptorului σ1. Acest lucru sugerează că efectele comportamentale ale MPH sunt, cel puțin parțial, mediate de receptorul σ1, oferind o nouă perspectivă asupra mecanismului său de acțiune.
Studiul evidențiază, de asemenea, potențialul MPH de a modula eliberarea de calciu intracelular prin receptorul IP3. Acest efect ar putea avea implicații importante pentru plasticitatea sinaptică și funcția neuronală pe termen lung, sugerând că tratamentul cronic cu MPH ar putea duce la modificări adaptative benefice în circuitele neuronale implicate în atenție și control cognitiv.
În concluzie, acest studiu oferă dovezi solide care susțin utilizarea pe termen lung a MPH ca opțiune de medicație de elecție pentru copiii și adolescenții cu ADHD. Mecanismul nou descoperit prin care MPH facilitează transmisia mediată de receptorii NMDA în mPFC via receptorul σ1 oferă o bază științifică solidă pentru efectele sale terapeutice. Această acțiune asupra receptorilor NMDA sugerează că MPH ar putea avea beneficii pe termen lung pentru funcția cognitivă, dincolo de efectele sale imediate asupra nivelurilor de neurotransmițători.
Efectele MPH asupra receptorilor NMDA și a căii de semnalizare PLC/PKC sugerează că acest medicament ar putea îmbunătăți plasticitatea sinaptică și funcția cognitivă într-un mod mai fundamental și posibil mai durabil decât se credea anterior. Acest lucru susține utilizarea sa pe termen lung la pacienții cu ADHD, sugerând că beneficiile tratamentului ar putea continua să se acumuleze în timp.
Interacțiunea MPH cu receptorul σ1 deschide noi perspective asupra potențialelor sale efecte terapeutice. Receptorul σ1 este implicat în neuroprotecție și modularea răspunsului la stres, sugerând că MPH ar putea avea beneficii suplimentare pentru sănătatea cerebrală pe termen lung.
Efectele comportamentale ale MPH mediate de receptorul σ1, demonstrate în acest studiu, oferă o nouă perspectivă asupra mecanismului său de acțiune. Acest lucru sugerează că MPH ar putea avea efecte benefice nu doar asupra simptomelor cognitive ale ADHD, ci și asupra simptomelor comportamentale și motorii.
În plus, faptul că efectele MPH asupra receptorilor NMDA sunt independente de efectele sale asupra transportorilor de dopamină și norepinefrină sugerează că acest medicament ar putea avea un spectru mai larg de beneficii terapeutice decât se credea anterior. Acest lucru susține utilizarea sa la o gamă mai largă de pacienți, inclusiv la cei care nu răspund optim la efectele sale asupra sistemelor catecolaminergice.
Capacitatea MPH de a modula eliberarea de calciu intracelular și de a activa calea de semnalizare PLC/PKC sugerează că acest medicament ar putea induce modificări adaptative benefice în circuitele neuronale pe termen lung. Acest lucru susține utilizarea sa cronică la pacienții cu ADHD, sugerând că beneficiile tratamentului ar putea continua să se acumuleze în timp.
În final, acest studiu oferă o bază științifică solidă pentru utilizarea pe termen lung a MPH la copiii și adolescenții cu ADHD. Mecanismul nou descoperit de acțiune asupra receptorilor NMDA via receptorul σ1 explică eficacitatea sa terapeutică și sugerează potențiale beneficii pe termen lung pentru funcția cognitivă și comportamentală.
Studiul 6: Diferențe în ceea ce privește potențialul de abuz al medicamentelor ADHD măsurate prin compararea datelor de la centrele de otrăvire și a datelor privind utilizarea terapeutică
Jensen, L. S., Pagsberg, A. K., & Dalhoff, K. P. (2015). Differences in abuse potential of ADHD drugs measured by contrasting poison centre and therapeutic use data. Clinical Toxicology, 53(4), 210-214. https://doi.org/10.3109/15563650.2015.1016164
Acest studiu oferă dovezi solide care susțin utilizarea pe termen lung a metilfenidatului (MPH) ca opțiune de medicație de elecție pentru copiii și adolescenții cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD).
Rezultatele prezentate în acest articol demonstrează eficacitatea și siguranța relativă a MPH în comparație cu atomoxetina (ATX), un alt medicament utilizat în tratamentul ADHD.
Citește și:
Andrei Hodorog Ph. D.
În primul rând, studiul confirmă rolul crucial al MPH în tratamentul ADHD. Autorii menționează că MPH este recomandat ca terapie de primă linie pentru ADHD moderat până la sever atât în Danemarca, cât și în Statele Unite. Acest lucru subliniază importanța și eficacitatea recunoscută a MPH în gestionarea simptomelor ADHD.
Un aspect esențial evidențiat de acest studiu este creșterea semnificativă a ratei de prescriere a medicamentelor pentru ADHD la adulți în ultimii ani. În Danemarca, prevalența tratamentului farmacologic pentru ADHD în rândul adulților tineri (18-24 ani) a crescut de la 0,2% la bărbați și 0,1% la femei în 2007, la 1,1% la bărbați și 0,7% la femei în 2011. Această tendință reflectă recunoașterea crescândă a ADHD ca o condiție care necesită tratament continuu, inclusiv la vârsta adultă, subliniind importanța unor opțiuni de tratament eficiente și sigure pe termen lung, cum ar fi MPH.
Studiul a investigat potențialul de abuz al MPH și ATX prin analiza datelor de la Centrul Danez de Informare pentru Otrăviri (DPIC) și compararea acestora cu datele privind utilizarea terapeutică. Rezultatele arată că, deși MPH are un potențial de abuz mai mare decât ATX, acesta rămâne totuși o opțiune de tratament viabilă și eficientă.
Un aspect important al studiului este corelația semnificativă între utilizarea terapeutică a MPH (atât vânzările, cât și prevalența tratamentului) și numărul de expuneri raportate la DPIC. Această corelație sugerează că, pe măsură ce mai mulți pacienți beneficiază de tratamentul cu MPH, există o creștere proporțională a cazurilor de utilizare necorespunzătoare.
Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să descurajeze utilizarea MPH, ci mai degrabă să sublinieze necesitatea unei monitorizări atente și a unei educații adecvate a pacienților.
Studiul arată că majoritatea cazurilor raportate la DPIC pentru ambele medicamente (MPH și ATX) erau utilizatori terapeutici. Acest lucru sugerează că, în general, pacienții care primesc aceste medicamente le folosesc în scopuri terapeutice, iar cazurile de abuz sau utilizare necorespunzătoare sunt relativ rare în comparație cu utilizarea terapeutică generală.
Un aspect important de menționat este că, deși proporția de utilizare în scop recreativ a fost mai mare pentru MPH (40%) decât pentru ATX (19%), acest lucru nu ar trebui să descurajeze utilizarea MPH. În schimb, ar trebui să fie văzut în contextul beneficiilor terapeutice semnificative pe care MPH le oferă pacienților cu ADHD. Faptul că 60% din cazurile de expunere la MPH nu au fost legate de utilizarea recreativă subliniază că majoritatea pacienților folosesc medicamentul în mod responsabil și în scopuri terapeutice.
Este important de remarcat că studiul a arătat o corelație puternică între utilizarea terapeutică a MPH și numărul de expuneri raportate la DPIC. Această corelație sugerează că, pe măsură ce mai mulți pacienți beneficiază de tratamentul cu MPH, există o creștere proporțională a cazurilor de utilizare necorespunzătoare. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să fie văzut ca un argument împotriva utilizării MPH, ci mai degrabă ca o oportunitate de a îmbunătăți educația pacienților și monitorizarea tratamentului.
Un alt aspect important evidențiat de studiu este că pacienții expuși la MPH erau în general mai în vârstă decât cei expuși la ATX. Acest lucru sugerează că MPH este utilizat pe o perioadă mai lungă de timp, posibil datorită eficacității sale continue în gestionarea simptomelor ADHD la adulți. Aceasta susține argumentul pentru utilizarea pe termen lung a MPH în tratamentul ADHD.
Studiul menționează, de asemenea, că doza medie zilnică de MPH a crescut cu 39-90% între 2003 și 2010 pentru toate grupele de vârstă, iar doza mediană pentru adulții tineri în 2011 era de 1,53 doze zilnice definite (DZD). Această creștere a dozei sugerează că pacienții și medicii găsesc beneficii terapeutice în doze mai mari de MPH, subliniind flexibilitatea și eficacitatea medicamentului în gestionarea simptomelor ADHD.
Este important de menționat că, în timp ce studiul arată un potențial de abuz mai mare pentru MPH în comparație cu ATX, acesta trebuie pus în balanță cu eficacitatea terapeutică a MPH. Numeroase studii au demonstrat beneficiile semnificative ale MPH în îmbunătățirea atenției, reducerea hiperactivității și impulsivității, și îmbunătățirea performanței academice și sociale la pacienții cu ADHD.
În plus, faptul că MPH este recomandat ca terapie de primă linie pentru ADHD moderat până la sever atât în Danemarca, cât și în Statele Unite, sugerează că beneficiile sale terapeutice depășesc semnificativ riscurile potențiale. Această recomandare se bazează pe o evaluare atentă a eficacității și siguranței MPH de către experți în domeniu și autorități de reglementare.
Un alt aspect important de luat în considerare este că studiul a arătat că majoritatea cazurilor de expunere la MPH raportate la DPIC erau utilizatori terapeutici. Acest lucru sugerează că, în general, pacienții care primesc MPH îl folosesc în scopuri terapeutice, iar cazurile de abuz sau utilizare necorespunzătoare sunt relativ rare în comparație cu utilizarea terapeutică generală.
Așadar, acest studiu oferă dovezi solide care susțin utilizarea pe termen lung a MPH ca opțiune de medicație de elecție pentru copiii și adolescenții cu ADHD. Deși există un potențial de abuz, acesta trebuie pus în balanță cu beneficiile terapeutice semnificative ale MPH. Corelația puternică între utilizarea terapeutică și numărul de expuneri raportate sugerează că, pe măsură ce mai mulți pacienți beneficiază de tratamentul cu MPH, este necesar să se îmbunătățească educația pacienților și monitorizarea tratamentului.
Monitorizarea și ajustarea
În concluzie, este esențial să înțelegem că prescrierea și utilizarea Concerta în tratamentul ADHD nu este o decizie luată ușor sau fără considerente atente. Procesul implică o monitorizare riguroasă și continuă din partea medicului dumneavoastră, care va lucra îndeaproape cu dumneavoastră și copilul dumneavoastră pentru a asigura cel mai bun rezultat posibil.
Dozele de Concerta sunt ajustate cu mare atenție și individualizate pentru fiecare pacient. Obiectivul este întotdeauna de a obține beneficii terapeutice maxime, minimizând în același timp potențialele efecte secundare. Acest proces de ajustare poate necesita timp și răbdare, dar este crucial pentru succesul tratamentului.
Medicul va evalua în mod regulat progresul copilului dumneavoastră, luând în considerare nu doar ameliorarea simptomelor ADHD, ci și performanța școlară, relațiile sociale și starea generală de bine (Pliszka, 2007). Aceste evaluări regulate permit ajustări prompte ale tratamentului atunci când este necesar, asigurând că copilul dumneavoastră primește întotdeauna doza optimă.
Este de o importanță crucială să facem o distincție clară între dependența de substanțe și necesitatea medicală. Atunci când vorbim despre utilizarea Concerta în tratamentul ADHD, trebuie să înțelegem că pacienții care iau acest medicament conform prescripției medicale nu dezvoltă, de regulă, dependență în sensul clasic al termenului. În schimb, ei pot avea nevoie de medicament pentru a-și menține o funcționare optimă în viața de zi cu zi.
Această nevoie de medicație poate fi comparată cu necesitatea unei persoane cu diabet de a lua insulină. La fel cum insulina ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, permițând persoanei cu diabet să trăiască o viață normală și sănătoasă, Concerta ajută la reglarea funcțiilor cognitive și comportamentale ale unei persoane cu ADHD, permițându-i să-și atingă potențialul maxim.
Această dependență de medicament nu este una negativă sau periculoasă, ci mai degrabă o necesitate medicală care îmbunătățește semnificativ calitatea vieții (Wilens et al., 2008).
Mai mult decât atât, studiile pe termen lung au arătat că tratamentul adecvat cu metilfenidat poate de fapt să reducă riscul de abuz de substanțe în viitor la persoanele cu ADHD.
Acest lucru subliniază încă o dată importanța tratamentului corect și monitorizat al ADHD, nu doar pentru gestionarea simptomelor imediate, ci și pentru prevenirea potențialelor probleme pe termen lung (Biederman et al., 2009).
Concluzie
În final, decizia de a începe sau continua tratamentul cu Concerta trebuie să fie rezultatul unei discuții deschise și oneste între dumneavoastră, copilul dumneavoastră (în funcție de vârstă) și medicul curant.
Această decizie ar trebui să ia în considerare beneficiile potențiale ale tratamentului, riscurile asociate, precum și consecințele netratării ADHD. Cu o înțelegere adecvată, o monitorizare atentă și o comunicare deschisă, Concerta poate fi un instrument terapeutic valoros în gestionarea ADHD, permițând copilului dumneavoastră să-și atingă potențialul maxim în viață.
Citește și:
Andrei Hodorog Ph. D.
Bibliografie (click pentru a expanda)
Berridge, C. W., Devilbiss, D. M., Andrzejewski, M. E., Arnsten, A. F., Kelley, A. E., Schmeichel, B., ... & Spencer, R. C. (2006). Methylphenidate preferentially increases catecholamine neurotransmission within the prefrontal cortex at low doses that improve cognitive function. Biological Psychiatry, 60(10), 1111-1120. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2006.04.022
Di Lorenzo, R., Balducci, J., Poppi, C., Arcolin, E., Cutino, A., Ferri, P., D'Amico, R., & Filippini, T. (2021). Children and adolescents with ADHD followed up to adulthood: a systematic review of long-term outcomes. Acta Neuropsychiatrica, 33(6), 283-298. https://doi.org/10.1017/neu.2021.23
Dunnick, J. K., & Hailey, J. R. (1995). Experimental studies on the long-term effects of methylphenidate hydrochloride. Toxicology, 103(2), 77-84. https://doi.org/10.1016/0300-483x(95)03109-s
Hall, C. L., Groom, M. J., Ansari, M. T., Banaschewski, T., Buitelaar, J. K., Carucci, S., ... & Konrad, K. (2019). Neurological and psychiatric adverse effects of long-term methylphenidate treatment in ADHD: A map of the current evidence. Neuroscience & Biobehavioral Reviews. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2019.09.023
Jensen, L. S., Pagsberg, A. K., & Dalhoff, K. P. (2015). Differences in abuse potential of ADHD drugs measured by contrasting poison centre and therapeutic use data. Clinical Toxicology (Philadelphia, Pa.), 53(4), 210-214. https://doi.org/10.3109/15563650.2015.1016164
Lakhan, S. E., & Kirchgessner, A. (2012). Prescription stimulants in individuals with and without attention deficit hyperactivity disorder: misuse, cognitive impact, and adverse effects. Brain and Behavior, 2(5), 661-677. https://doi.org/10.1002/brb3.78
MTA Cooperative Group. (2004). National Institute of Mental Health Multimodal Treatment Study of ADHD follow-up: 24-month outcomes of treatment strategies for attention-deficit/hyperactivity disorder. Pediatrics, 113(4), 754-761. https://doi.org/10.1542/peds.113.4.754
Parasrampuria, D. A., Schoedel, K. A., Schuller, R., Silber, S. A., Ciccone, P. E., Gu, J., & Sellers, E. M. (2007). Do formulation differences alter abuse liability of methylphenidate? A placebo-controlled, randomized, double-blind, crossover study in recreational drug users. Journal of Clinical Psychopharmacology, 27(5), 459-467. https://doi.org/10.1097/jcp.0b013e3181515205
Patrick, K. S., Straughn, A. B., Perkins, J. S., & González, M. A. (2009). Differential pharmacokinetics and pharmacodynamics of methylphenidate enantiomers: does chirality matter? Journal of Clinical Psychopharmacology, 29(3), 314-319. https://doi.org/10.1097/JCP.0b013e3181733560
Pliszka, S. R. (2007). Practice parameter for the assessment and treatment of children and adolescents with attention-deficit/hyperactivity disorder. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 46(7), 894-921. https://doi.org/10.1097/chi.0b013e318054e724
Volkow, N. D., Wang, G. J., Fowler, J. S., Logan, J., Gerasimov, M., Maynard, L., ... & Pappas, N. (2001). Therapeutic doses of oral methylphenidate significantly increase extracellular dopamine in the human brain. Journal of Neuroscience, 21(2), RC121. https://doi.org/10.1523/JNEUROSCI.21-02-j0001.2001
Wilens, T. E., Faraone, S. V., Biederman, J., & Gunawardene, S. (2008). Does stimulant therapy of attention-deficit/hyperactivity disorder beget later substance abuse? A meta-analytic review of the literature. Pediatrics, 111(1), 179-185. https://doi.org/10.1542/peds.111.1.179
Zhang, C. L., Feng, Z. J., Liu, Y., Ji, X. H., Peng, J. Y., Zhang, X. H., ... & Li, B. M. (2012). Methylphenidate enhances NMDA-receptor response in medial prefrontal cortex via sigma-1 receptor: a novel mechanism for methylphenidate action. PLoS One, 7(12), e51910. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0051910
Dacă sunteți o persoană în căutare de îndrumare pentru dvs. și/sau pentru o altă persoană aflată în grija dvs., este esențial să consultați direct un medic sau un specialist în sănătate mintală calificat pentru a primi sfaturi personalizate și adaptate specificităților situației personale. Această abordare asigură că veți beneficia de o îndrumare profesională înțeleaptă și cu adevărat relevantă pentru nevoile dvs. unice. Puteți găsi o listă de recomandări din comunitate pe site-ul DoctorADHD.com
Dacă sunteți un profesionist, accentuăm importanța angajamentului dvs. într-un proces continuu de formare profesională și educație, precum și necesitatea obținerii de supervizare clinică adecvată.
