Acest articol își dorește să ofere o perspectivă multi-fațetată a pauzelor de la administrarea de medicamente pe durata vacanțelor, luând în calcul orientările din ghidurile de practică clinică / medicală la nivel european și alte posibile consecințe care pot fi ușor de trecut cu vederea. Articolul se adresează în special aparținătorilor de pacienți cu ADHD care au primit recomandări de pauze de la administrarea medicației pe durata vacanțelor, în weekend și cu alte ocazii, în ciuda faptului că aceasta funcționa fără probleme / efecte adverse.
Conform subcomitetului pentru tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate din cadrul comitetul director pentru îmbunătățirea și managementul calității al Academiei Americane de Pediatrie, ADHD este o tulburare neurodezvoltativă caracterizată prin deficit de atenție, hiperactivitate și/sau impulsivitate, care afectează funcționarea zilnică a persoanei în multiple contexte, nu doar în cel academic/școlar sau profesional, fiind totodată persistentă pe tot parcursul zilei / pe toată perioada anului (Subcommittee on Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder, Steering Committee on Quality Improvement and Management, 2011).
Continuitatea afectării ADHD-ului în perioada vacanțelor
Un argument frecvent împotriva întreruperii tratamentului în timpul vacanțelor este că ADHD nu dispare odată cu pauza școlară. Simptomele persistă și pot chiar afecta diverse aspecte ale vieții cotidiene, cum ar fi interacțiunile sociale și activitățile de zi cu zi, influențând negativ calitatea vieții pacientului și a familiei sale. De exemplu, studii precum cel realizat de Biederman et al. (2002) arată că simptomele ADHD pot afecta semnificativ funcționarea socială și emoțională a copiilor.
Decizia de a menține continuitatea tratamentului pentru ADHD în perioada vacanțelor este una care trebuie luată în considerare cu seriozitate, având în vedere că tulburarea afectează funcționarea pacientului în toate aspectele vieții, nu doar în mediul academic. Argumentele pentru susținerea continuității tratamentului se bazează pe natura persistentă a simptomelor ADHD și pe impactul lor asupra calității vieții pacientului.
Persistența simptomelor: ADHD nu este o condiție care dispare în afara mediului școlar sau profesional. Simptomele, cum ar fi dificultățile de concentrare, impulsivitatea și/sau hiperactivitatea, persistă și pot complica realizarea activităților zilnice, planificarea vacanțelor, interacțiunile sociale și gestionarea timpului liber. Acest aspect este confirmat de diverse studii care subliniază că ADHD este o condiție omniprezentă, influențând major toate sferele vieții pacientului.
Impactul asupra dezvoltării personale: Vacanțele oferă oportunități unice pentru învățare și dezvoltare personală, care pot fi optimizate prin menținerea unui mediu neurochimic stabil. Tratamentul pentru ADHD contribuie la îmbunătățirea funcțiilor executive, esențiale pentru învățare și adaptare socială. Fără suportul farmacologic, copiii cu ADHD pot întâmpina dificultăți semnificative în participarea la activități noi, ceea ce poate limita experiențele lor de învățare și dezvoltare personală într-un moment critic pentru creșterea lor emoțională și cognitivă.
Consistența și rutina în tratament: Menținerea unei rutine constante în administrarea medicamentelor poate preveni fluctuațiile nivelului de neurotransmițători, precum dopamina, care sunt esențiale pentru gestionarea simptomelor ADHD. Întreruperea tratamentului poate duce la o revenire a simptomelor (efectul rebound), ceea ce poate face reajustarea la regimul obișnuit de medicație dificilă la reluarea școlii sau activităților obișnuite. Aceasta poate fi o sursă de stres suplimentar atât pentru copil, cât și pentru familie.
Controlul simptomelor în activități variate: În timpul vacanțelor, copiii sunt adesea expuși la un set diferit de stimuli și situații, care pot fi provocatoare pentru cei cu ADHD. Menținerea medicației ajută la gestionarea mai eficientă a impulsivității și hiperactivității în situații noi sau mai puțin structurate, facilitând astfel adaptarea la diverse medii și activități, cum ar fi taberele de vară, excursiile, vizitele la muzee sau alte activități educative și recreative.
Feedback-ul și ajustarea tratamentului: Perioadele valențelor de la școală, cum sunt vacanțele, pot fi folosite de medici pentru a evalua efectele tratamentului în diverse condiții (diferite) de stres și activitate, oferind un feedback valoros pentru ajustările ulterioare ale medicației. Acest lucru este crucial pentru a asigura cea mai eficientă și personalizată abordare terapeutică pentru copil.
Prin urmare, continuitatea tratamentului pentru ADHD în perioada vacanțelor nu doar că ar putea susține gestionarea eficientă a simptomelor, dar și ar putea de asemenea maximiza oportunitățile de dezvoltare personală și socială ale copilului, contribuind la o mai bună adaptare generală și la îmbunătățirea calității vieții.
Riscul de biorezistență
Termenul de "biorezistență", deși mai frecvent asociat cu utilizarea antibioticelor, poate avea implicații și în contextul tratamentului pentru ADHD, mai ales când este vorba de întreruperea și reluarea frecventă a medicației. În literatura de specialitate, acest fenomen este adesea descris în termeni precum căpătarea de toleranță sau de pierdere a eficacității medicației după o utilizare prelungită sau după întreruperi repetate.
Definiția și mecanismele biorezistenței: Biorezistența în cazul ADHD ar putea fi interpretată ca o adaptare a sistemului nervos la prezența continuă a medicamentelor stimulante, ceea ce ar putea reduce eficacitatea acestora în timp. Aceasta implică modificări neurobiologice la nivelul receptorilor și ale metabolismului neurotransmițătorilor, în special dopamina, care este crucială în reglarea atenției și comportamentului (Volkow et al., 2002).
Impactul întreruperilor tratamentului: Întreruperea tratamentului și reluarea lui pot contribui la variabilitatea răspunsului la medicație. Acest lucru poate face dificilă stabilirea unei doze eficiente atunci când tratamentul este reluat, având ca rezultat o gestionare ineficientă a simptomelor ADHD (Spencer et al., 2005). Întreruperile frecvente pot duce la o fluctuație a nivelelor de neurotransmițători, creând un mediu instabil care poate reduce eficacitatea medicației pe termen lung.
Studii și cercetări relevante: Un studiu efectuat de Castells et al. (2011) a explorat impactul întreruperii tratamentului cu stimulante în rândul copiilor cu ADHD, observând că cei care au reluat medicația după o întrerupere lungă au avut nevoie de ajustări ale dozei pentru a atinge același nivel de control al simptomelor ca înainte de întrerupere. Aceasta sugerează că întreruperile pot afecta sensibilitatea la medicație.
Recomandări clinice: Ghidurile clinice, cum ar fi cele publicate de American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, recomandă evaluarea periodică a necesității medicației și ajustarea dozelor în funcție de eficacitatea observată și de efectele secundare, dar subliniază importanța menținerii unei abordări constante în tratament pentru a preveni fluctuațiile de eficacitate (Pliszka, 2007).
Consecințe pe termen lung: Riscul pe termen lung al biorezistenței poate include necesitatea unor doze mai mari pentru a obține aceleași efecte terapeutice, ceea ce poate crește probabilitatea apariției efectelor secundare și a altor complicații asociate cu dozele mari de stimulante (Barkley, 2015).
Prin urmare, în contextul tratamentului pentru ADHD, consider că menținerea unei abordări constante și evitarea întreruperilor nejustificate sunt esențiale pentru a minimiza riscul de biorezistență și pentru a asigura o eficacitate maximă a tratamentului.
Ratarea unor oportunități de dezvoltare
Pierderea oportunităților de dezvoltare reprezintă un aspect crucial în considerarea continuității tratamentului pentru ADHD în perioadele de vacanță. Perioadele fără medicație pot limita semnificativ capacitatea copiilor de a se dezvolta în moduri care transcend performanța academică și includ dezvoltarea socială, emoțională și comportamentală.
Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale: ADHD afectează frecvent abilitățile sociale și reglarea emoțională. Studii precum cel realizat de Shaw et al. (2012) indică faptul că tratamentul continuu poate ajuta la îmbunătățirea interacțiunilor sociale și a competențelor emoționale prin reducerea simptomelor de impulsivitate și hiperactivitate, facilitând astfel o mai bună integrare socială și adaptare emoțională.
Învățarea academică și cognitivă: Întreruperile tratamentului pot afecta capacitatea de concentrare și de menținere a atenției necesară pentru învățare. Potrivit DuPaul & Jimerson (2014), tratamentul neîntrerupt permite copiilor să beneficieze de o perioadă extinsă de atenție / concentrare, ceea ce este esențial în învățarea eficientă și aprofundarea cunoștințelor.
Dezvoltarea abilităților de coping și gestionarea stresului: Copiii cu ADHD se confruntă adesea cu provocări în gestionarea stresului și dezvoltarea strategiilor de coping. Tratamentul continuu asigură un suport neurobiologic care facilitează adoptarea unor mecanisme de coping mai eficiente și adaptative, reducând impactul negativ al stresului asupra dezvoltării lor (Barkley, 2015).
Implicarea în activități extracurriculare și de timp liber: Tratamentul pentru ADHD sprijină participarea la activități extracurriculare, cum ar fi sportul sau artele, care sunt vitale pentru dezvoltarea fizică și creativă. Fără un tratament adecvat, simptomele ADHD pot limita capacitatea copiilor de a participa și a excela în aceste domenii, reducând astfel expunerea lor la oportunități valoroase de dezvoltare (Hoza et al., 2015).
Autoreglarea și stima de sine: Continuitatea tratamentului poate avea un impact semnificativ asupra autoreglării și stimei de sine. Întreruperea tratamentului poate duce la experiențe negative repetate, care pot eroda încrederea în sine a copilului și percepția despre propria competență. Menținerea tratamentului ajută la stabilizarea stării de afect și promovează o imagine de sine pozitivă, ceea ce este vital pentru dezvoltarea sănătoasă a personalității (Knouse et al., 2005).
Prin urmare, continuitatea tratamentului pentru ADHD nu doar că ajută la gestionarea eficientă a simptomelor pe parcursul anului, dar asigură și suportul necesar pentru ca copiii să maximizeze oportunitățile de dezvoltare personală, socială și academică. Întreruperea tratamentului, chiar și temporară, poate avea consecințe pe termen lung asupra traiectoriei de dezvoltare a copilului sau adolescentului, făcând gestionarea simptomelor mai dificilă și diminuând potențialul lor de creștere în diverse domenii ale vieții.
Impactul emoțional și comportamental al pauzelor medicamentoase
Pauzele în tratamentul medicamentos al ADHD pot avea consecințe semnificative asupra stării emoționale și comportamentale a pacienților. Aceste întreruperi pot duce la revenirea simptomelor ADHD, ceea ce poate afecta negativ starea de bine psihologică și capacitatea de adaptare comportamentală a persoanelor afectate.
Revenirea simptomelor și efectul rebound: Întreruperea tratamentului pentru ADHD poate duce la o revenire rapidă a simptomelor, fenomen cunoscut sub numele de "efect rebound". Acest efect poate include creșterea impulsivității, dificultăți în menținerea atenției și o hiperactivitate generală accentuată. Efectul rebound este bine documentat în literatura de specialitate, inclusiv în studii care indică o deteriorare semnificativă a comportamentului și performanței școlare imediat după întreruperea medicației (Biederman et al., 2008).
Stabilitatea emoțională: Medicamentele utilizate în gestionarea ADHD ajută la reglarea dispoziției și la îmbunătățirea controlului emoțional. Pauzele medicamentoase pot perturba această reglare, ducând la instabilitate emoțională, iritabilitate crescută și susceptibilitate la fluctuații emoționale rapide. Impactul asupra stării emoționale poate reduce calitatea interacțiunilor sociale și poate crește conflictul familial (Spencer et al., 2005).
Anxietate și stres: Revenirea simptomelor ADHD în perioadele fără tratament poate crește nivelurile de anxietate și stres atât la copii, cât și la adulți. Anxietatea asociată cu incapacitatea de a controla propriul comportament sau de a face față cerințelor zilnice poate fi exacerbata în absența suportului medicamentos (Sobanski et al., 2007).
Comportament disruptiv: Fără medicația adecvată, copiii și adolescenții cu ADHD pot manifesta comportamente mai disruptiv, care pot interfera cu oportunitățile de învățare și participare socială. Comportamentele problematice pot include dificultăți în respectarea regulilor, comportament opozant și dificultăți în stabilirea și menținerea relațiilor (Hoza et al., 2005).
Implicații pe termen lung: Efectele comportamentale și emoționale ale întreruperii tratamentului nu sunt doar imediate, ci pot avea și consecințe pe termen lung. Instabilitatea tratamentului poate contribui la dezvoltarea unui model de comportament inconsistent, care poate afecta dezvoltarea socială și emoțională pe termen lung a pacientului (Barkley, 2015).
Argumentul medicilor: riscul de formarea "dependenței”
În abordarea tratamentului pentru ADHD, este esențial să distingem clar între necesitatea medicală și conceptele de "dependență" și "adicție", care sunt adesea confundate în discursul public și chiar în cel medical.
Distincția între dependență și adicție: Termenul de "dependență" în contextul tratamentului medical se referă la necesitatea unui medicament pentru funcționarea normală, comparabilă cu dependența unui diabetic de insulină. Aceasta este diferită de adicția, care implică o dorință compulsivă de a utiliza o substanță pentru efectele ei psihotrope, adesea la doze crescute și în detrimentul sănătății pacientului (Volkow et al., 2004).
ADHD-ul și "diabetul psihiatriei": Comparând ADHD-ul cu diabetul, Dr. Barkley subliniază necesitatea tratamentului continuu pentru menținerea homeostaziei cerebrale. La fel cum pacienții diabetici necesită insulină pentru a regla nivelurile de glucoză, persoanele cu ADHD necesită stimulante pentru a regla deficitul de neurotransmițători, în special dopamina, în cortexul prefrontal (Barkley, 2006).
Managementul dozei și titrarea: Titrarea dozei este un proces critic în tratamentul ADHD pentru a determina doza optimă care controlează simptomele fără a induce efecte secundare nedorite. Acest proces trebuie abordat cu prudență și cunoștințe specializate, respectând recomandările din ghidurile de psihofarmacologie, cum ar fi cele ale lui Stahl și Maudsley, care sugerează limite și ajustări ale dozei bazate pe răspunsul individual și toleranța la medicație (Stahl, 2021; Taylor & Paton, 2009).
În ceea ce privește dozele maxime de metilfenidat cu eliberare prelungită prin mecanismul de eliberare prin pompă osmotică (OROS), comercializat în România sub numele de Concerta, recomandările privind dozajul prezente în ghidul Stahl se află în partea de sus a următoarei imagini, iar cele din ghidul Maudsley, se află în partea de jos:
Alternative la întreruperea completă a medicației: În cazuri unde există preocupări legate de dezvoltarea toleranței, practici cum ar fi augmentarea cu Atomoxetină sau implementarea unor pauze scurte și controlate (de exemplu, în weekend-uri) pot fi considerate. Aceste strategii pot ajuta la resetarea toleranței fără a compromite controlul general al simptomelor ADHD (Wilens, 2004).
Importanța supravegherii medicale: Consider esențial ca pacienții să fie îndrumați de un medic cu experiență în gestionarea ADHD, care poate naviga complexitățile tratamentului, inclusiv ajustarea dozei și integrarea unor strategii de management al toleranței, bazate pe feedback-ul clinic și nevoile individuale ale pacientului (Pliszka, 2007).
Prin urmare, înțelegerea corectă a termenilor și a principiilor de bază în tratamentul ADHD este esențială pentru a evita întreruperile nejustificate ale medicației și pentru a asigura o gestionare eficientă și sigură a condiției. Această abordare trebuie să fie ghidată de cunoștințele medicale actuale și să fie ajustată conform necesităților individuale ale fiecărui pacient.
Când apare adicția?
Activarea genelor fosforilat (delta FosB), considerată un indicator al adicției, este un proces complex care se manifestă tipic la doze semnificativ mai mari decât cele terapeutice. Delta FosB este o proteină de fosforilare care se acumulează în anumite zone ale creierului în urma expunerii repetate la stimulente, fiind asociată cu modificări pe termen lung în comportamentul de răsplată și motivare.
În cazul abuzului de substanțe, nivelele crescute de delta FoS B sunt corelate cu creșterea sensibilității la efectele drogurilor și cu dezvoltarea dependenței. Aceasta nu are șanse plauzibile să se petreacă la dozele terapeutice prescrise pentru ADHD, ci doar în cazuri de abuz semnificativ (Nestler, 2001).
Medicațiile stimulante prescrise pentru ADHD, cum ar fi metilfenidatul sau amfetaminele, sunt concepute pentru a fi utilizate la doze care nu depășesc nivelul terapeutic necesar pentru a gestiona simptomele ADHD. Dozele care ar putea activa delta FosB și ar putea conduce la adicție sunt de obicei de cel puțin 2.5 ori mai mari decât cele recomandate. Studiile arată că utilizarea corectă și monitorizată a acestor medicamente în cadrul unui plan de tratament bine structurat și supravegheat medical este rar asociată cu dezvoltarea adicției (Volkow & Swanson, 2003).
Ce spun ghidurile internaționale de practică clinică?
Din mărturiile primite de la părinți și alte persoane care au în grijă copii și/sau adolescenți cu ADHD, există mai multe cazuri în care medicii decid pur și simplu să oprească prescrierea pe durata verii, fără a se consulta atât cu părinții / persoanele care au în grijă beneficiarul tratamentului, cât și cu beneficiarul tratamentului (copilul sau adolescentul). În cadrul acestei secțiuni, vom examina dacă acest lucru este conform ghidurilor internaționale de practică clinică.
Orientările Academiei Americane de Pediatrie (AAP)
Orientările Academiei Americane de Pediatrie (AAP) privind managementul ADHD-ului la copii și adolescenți nu prescriu în mod explicit pauză de la administrarea medicamentelor, dar oferă considerații pentru medici și părinți cu privire la potențialele beneficii (dar și limitări!) ale întreruperii temporare a medicației pentru ADHD, în perioade precum vacanțele școlare sau weekendurile. Obiectivul principal al acestor considerații implică în principal evaluarea dozajului necesar și gestionarea oricăror efecte secundare (dacă acestea există).
Subcommittee on Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder, Steering Committee on Quality Improvement and Management
ADHD: Ghidul de practică clinică american pentru diagnosticarea, evaluarea și tratamentul tulburării de deficit de atenție/hiperactivitate la copii și adolescenți.
Puncte cheie regăsite Ghidul AAP privind "vacanțele medicamentoase" (American Academy of Pediatrics, 2011):
- Evaluarea dozajului necesar: Orientările AAP sugerează că vacanțele de medicamente pot permite părinților și furnizorilor de asistență medicală să evalueze comportamentul copilului fără medicamente. Acest lucru poate fi deosebit de util pentru a evalua în ce doză este necesară medicația atunci când copiii nu se află într-un mediu școlar structurat.
- Gestionarea efectelor secundare: Vacanțele medicamentoase pot fi luate în considerare ca o strategie de gestionare sau de evaluare a impactului potențialelor efecte secundare ale medicamentelor pentru ADHD, cum ar fi suprimarea apetitului, tulburările de somn sau suprimarea creșterii. Întreruperea temporară a medicației poate ajuta la determinarea dacă și în ce măsură aceste efecte secundare sunt o consecință directă a medicației (dacă acestea există).
- Monitorizarea copilului / adolescentului din partea părinților și a medicului: AAP subliniază importanța unei monitorizări atente din partea părinților și a medicilor în timpul pauzelor de medicamente pentru a observa orice schimbări semnificative în comportamentul copilului și pentru a asigura siguranța și bunăstarea copilului. Această monitorizare este vitală pentru a lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la reluarea administrării medicației.
- Adoptarea deciziilor individualizate: Decizia de a utiliza "vacanțele de la medicamente" (drug holidays) ar trebui să fie personalizată, ținând cont de circumstanțele specifice ale fiecărui copil sau adolescent, de beneficiile pe care copilul le obține de pe urma medicației și de provocările cu care s-ar putea confrunta fără sprijin farmacologic. Această decizie ar trebui să fie luată în colaborare între furnizorul de asistență medicală, copil și familia acestuia, pe baza unei evaluări cuprinzătoare a nevoilor de sănătate și educaționale ale copilului sau adolescentului.
- Impactul potențial asupra performanței academice: În timp ce orientările AAP recunosc faptul că unii aparținători, împreună cu medicii lor curanți, pot lua în considerare "vacanțe medicamentoase" în timpul vacanțelor școlare, acestea avertizează în mod explicit că astfel de vacanțe ar trebui planificate luând în considerare impactul potențial asupra performanței școlare și a interacțiunilor sociale ale copilului.
Orientările AAP oferă un cadru pentru luarea în considerare a vacanțelor medicamentoase, dar lasă decizia finală la discreția furnizorului de servicii medicale în colaborare cu familia copilului, pe baza nevoilor și circumstanțelor individuale. Orientările recomandă ca orice decizie de a pune în aplicare o vacanță a medicamentelor să fie însoțită de o planificare atentă și de o monitorizare îndeaproape a răspunsului copilului sau adolescentului la întreruperea medicației.
Ghidurile Institutului Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire (NICE), ghidul NG87
Orientările NICE din Marea Britanie din cadrul ghidului NG87 oferă o abordare mai precaută. Acestea nu menționează deloc în mod specific posibilitatea întreruperii administrării medicamentelor la copiii și adolescenții cu ADHD.
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție: diagnostic și management. Ghidul NICE [NG87]
În schimb, NICE sugerează că medicația ar trebui continuată atât timp cât pacientul beneficiază de ea și o tolerează bine. Orientările recomandă revizuirea tratamentului cel puțin o dată pe an, ajustând tratamentul în funcție de nivelul simptomelor și al funcționării (NICE, 2018).
Orientările Grupului European de Orientări privind ADHD-ul la copii și adolescenți (EAGG)
Grupul European de Orientări privind ADHD-ul la copii și adolescenți (EAGG), de asemenea, nu prescrie în mod explicit și nici nu discută vacanțele medicamentoase pentru copiii și adolescenții cu ADHD. În cadrul EAGG, accentul se pune mai mult pe gestionarea eficientă a ADHD-ului prin practici bazate pe dovezi, cântărind beneficiile și potențialele efecte adverse ale intervențiilor și luând în considerare nevoile individuale ale pacientului.
Andrei Hodorog
Recomandările Grupului European de Orientări privind ADHD-ul la copii și adolescenți (EAGG) traduse în limba română
Orientările subliniază importanța unei abordări personalizate și bazate pe dovezi a tratamentului, care se aliniază la orientările clinice internaționale, dar care recunoaște, de asemenea, nevoia de flexibilitate în planurile de tratament pentru a răspunde diferențelor și preferințelor individuale. Aceasta include evaluarea eficacității și siguranței tratamentelor farmacologice și non-farmacologice și efectuarea de ajustări pe baza răspunsului pacientului și a oricăror efecte secundare adverse resimțite.
Concluzii
În concluzie, menținerea unei abordări constante în tratamentul ADHD este vitală pentru a preveni fluctuațiile emoționale și comportamentale care pot rezulta din pauzele medicamentoase. Continuitatea tratamentului ajută la menținerea unei stări de bine psihologice, la reducerea comportamentului disruptiv și la promovarea unei adaptări sociale și emoționale mai bune.
Cele mai cunoscute ghiduri de practică europene (NICE, respectiv EAGG) nu menționează nimic despre "vacanțele medicamentoase". O ipoteză care ar putea fi postulată referitor la exprimarea din cadrul orientărilor AAP din SUA (deși nu avem dovezi în acest sens), ar fi că acestea datează din ceva timp (poate chiar de câteva decenii), din timpuri în care îngrijorările legate de siguranța administrării pe termen lung a medicației pentru ADHD la copii și adolescenți erau semnificativ mai intense decât sunt astăzi. Este posibil ca acele exprimări să nu fi fost actualizate între timp.
Astfel, consider că ar fi benefică evaluarea atentă și personalizată a oricărui plan de tratament pentru ADHD, luând în considerare impactul potențial al întreruperilor medicamentoase asupra sănătății emoționale a pacientului, luând în calcul întreaga gamă de factori bio-psiho-sociali.
Decizia de a face pauze în administrarea tratamentului pentru ADHD pe timpul vacanțelor ar trebui să fie luată cu precauție și personalizată în funcție de nevoile individuale ale fiecărui pacient, atunci când se prevăd beneficii în acest sens.
Consider esențial ca aceste previziuni ale beneficiilor să fie bazate pe dovezi științifice și să fie discutate în detaliu între medicul specialist, aparținători și pacient. Consider că doar în acest mod se pot evalua obiectiv beneficiile și riscurile în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.
Bibliografie
American Academy of Pediatrics. (2011). ADHD: Clinical practice guideline for the diagnosis, evaluation, and treatment of attention-deficit/hyperactivity disorder in children and adolescents. Pediatrics, 128(5), 1007-1022. https://doi.org/10.1542/peds.2011-2654
Barkley, R. A. (2006). Attention-deficit hyperactivity disorder: A handbook for diagnosis and treatment (3rd ed.). https://doi.org/10.1177/019874299401900205
Biederman, J., Mick, E., & Faraone, S. V. (2002). Age-dependent decline of symptoms of attention deficit hyperactivity disorder: Impact of remission definition and symptom type. American Journal of Psychiatry, 159(5), 816-818. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.157.5.816
Biederman, J., Monuteaux, M. C., Mick, E., Spencer, T., Wilens, T. E., Silva, J. M., Snyder, L. E., & Faraone, S. V. (2008). Young adult outcome of attention deficit hyperactivity disorder: A controlled 10-year follow-up study. Psychological Medicine, 38(2), 159-168. https://doi.org/10.1017/S0033291705006410
Coghill, D., Banaschewski, T., Cortese, S. et al. The management of ADHD in children and adolescents: bringing evidence to the clinic: perspective from the European ADHD Guidelines Group (EAGG). European Child and Adolescent Psychiatry 32, 1337–1361. https://doi.org/10.1007/s00787-021-01871-x
Dalrymple, R. A., Maxwell, L. M., Russell, S., & Duthie, J. (2020). NICE guideline review: Attention deficit hyperactivity disorder: diagnosis and management (NG87). Archives of disease in childhood-education and practice, 105(5), 289-293. https://doi.org/10.1136/archdischild-2019-316928
DuPaul, G. J., & Jimerson, S. R. (2014). Assessing, understanding, and supporting students with ADHD at school: Contemporary science, practice, and policy (Editorial). School Psychology Quarterly, 29(4), 379–384. https://doi.org/10.1037/spq0000104
Hoza, B., Mrug, S., Gerdes, A. C., Hinshaw, S. P., Bukowski, W. M., Gold, J. A., Kraemer, H. C., Pelham, W. E., Wigal, T., & Arnold, L. E. (2005). What aspects of peer relationships are impaired in children with attention-deficit/hyperactivity disorder? Journal of Consulting and Clinical Psychology, 73(3), 411-423. https://doi.org/10.1037/0022-006X.73.3.411
Knouse, L. E., Bagwell, C. L., Barkley, R. A., & Murphy, K. R. (2005). Accuracy of self-evaluation in adults with ADHD: Evidence from a driving study. Journal of Attention Disorders, 17(6), 522–534. https://doi.org/10.1177/1087054705280159
Nestler, E. J. (2001). Molecular basis of long-term plasticity underlying addiction. Nature Reviews Neuroscience, 2(2), 119-128. https://doi.org/10.1038/35053570
Pliszka, S. R. (2007). Practice parameters for the assessment and treatment of children and adolescents with attention-deficit/hyperactivity disorder. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 46(7), 894-921. https://doi.org/10.1097/chi.0b013e318054e724
Shaw, P., Eckstrand, K., Sharp, W., Blumenthal, J., Lerch, J. P., Greenstein, D., Clasen, L., Evans, A., Giedd, J., & Rapoport, J. L. (2007). Attention-deficit/hyperactivity disorder is characterized by a delay in cortical maturation. Proceedings of the National Academy of Sciences, 104(49), 19649-19654. https://doi.org/10.1073/pnas.0707741104
Sobanski, E., Brüggemann, D., Alm, B., Kern, S., Deschner, M., Schubert, T., Philipsen, A., & Rietschel, M. (2007). Psychiatric comorbidity and functional impairment in a clinically referred sample of adults with attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD). European Archives of Psychiatry and Clinical Neuroscience, 257(7), 371-377. https://doi.org/10.1007/s00406-007-0712-8
Spencer, T., Biederman, J., & Wilens, T. (2005). Attention-deficit/hyperactivity disorder and comorbidity. Pediatric Clinics of North America, 52(1), 77-110. https://doi.org/10.1017/S1461145703003973
Stahl, S. M. (2021). Stahl's essential psychopharmacology: neuroscientific basis and practical applications (Fifth Edition). Cambridge University Press. https://doi.org/10.1017/9781108975292
Subcommittee on Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder, Steering Committee on Quality Improvement and Management. (2011). ADHD: Clinical practice guideline for the diagnosis, evaluation, and treatment of attention-deficit/hyperactivity disorder in children and adolescents. Pediatrics, 128(5), 1007-1022. https://doi.org/10.1542/peds.2011-2654
Taylor, D., & Paton, C. (2009). The Maudsley prescribing guidelines. CRC press. https://doi.org/10.3109/9780203092835
Volkow, N. D., & Swanson, J. M. (2003). Variables that affect the clinical use and abuse of methylphenidate in the treatment of ADHD. American Journal of Psychiatry, 160(11), 1909-1918. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.160.11.1909
Wilens, T. E., Faraone, S. V., & Biederman, J. (2004). Attention-deficit/hyperactivity disorder in adults. JAMA, 300(20), 2414-2422. https://doi.org/10.1001/jama.292.5.619
Dacă sunteți o persoană în căutare de îndrumare pentru dvs. și/sau pentru o altă persoană aflată în grija dvs., este esențial să consultați direct un medic sau un specialist în sănătate mintală calificat pentru a primi sfaturi personalizate și adaptate specificităților situației personale. Această abordare asigură că veți beneficia de o îndrumare profesională înțeleaptă și cu adevărat relevantă pentru nevoile dvs. unice. Puteți găsi o listă de recomandări din comunitate pe site-ul DoctorADHD.com
Dacă sunteți un profesionist, accentuăm importanța angajamentului dvs. într-un proces continuu de formare profesională și educație, precum și necesitatea obținerii de supervizare clinică adecvată.
